Valoare estimată a contractului sau valoare stabilită a contractului? Cum plătim cauțiunea la CNSC?

Diferența este extrem de relevantă atunci când operatorul economic intenționează să conteste rezultatul procedurii de achiziție publică, întrucât cauțiunea solicitată de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor va fi plătită fie la valoarea estimată, fie la valoarea stabilită a contractului, punându-se chiar problema îngrădirii liberului acces la justiție prin impunerea unei cauțiuni ridicate.

Înalta Curte a confirmat, însă, jurisprudența conturată până în prezent, respectiv aceea că: sintagma "valoarea estimată a contractului" se referă la valoarea contractului care urmează a se atribui, fiind deci cea publicată în SEAP, în timp ce "valoarea stabilită a contractului" se referă la valoarea contractului care a fost încheiat, fiind valoarea înscrisă în cuprinsul contractului.

Dacă fapta de evaziune fiscală este prescrisă – s-a prescris și acțiunea civilă?

În urma deciziilor Curții Constitutionale referitoare la prescripția în materie penală, foarte multe dosare privind fapte de evaziune fiscală au fost soluționate în sensul încetării acțiunii penale ca urmare a intervenirii prescripției.

În aceste situații, instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă, partea civilă având la dispoziție investirea instanței civile cu o acțiune având ca obiect recuperarea pretențiilor sale.

Însă, și aici se ridică problema intervenirii prescripției, termen care urmează să fie calculat prin raportare la dispozițiile legii fiscale în cazul unei fapte de evaziune, opinie sustinută de Curtea Constituțională care, în Decizia nr. 867/2021 para. 50, a reamintit, cu trimitere la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 17 din 5 octombrie 2015, că soluționarea laturii civile în cauzele de evaziune fiscală se va realiza ținându-se cont de dispozițiile Codului de procedură fiscală, iar nu de dispozițiile Codului civil.

Atât dispozițiile vechiului, cât și cele ale noului Cod de procedură fiscală stabilesc două termene de prescripție în materie fiscală:

• un termen general de prescripție de 5 ani, care curge diferit, de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a constituit baza de impunere fiscală (vechiul Cod de procedură fiscală) sau de la data de 1 iulie a anului fiscal următor celui în care s-a constituit baza de impunere fiscală (noul Cod de procedură fiscală);
• un termen special de prescripție de 10 ani, aplicabil în cazul obligațiilor fiscale care rezultă din săvârșirea unei infracțiuni, care începe să curgă de la data săvârșirii faptei.

Prin urmare, aplicând simplu dispozițiile legii fiscale, vom reține că, dacă au trecut mai mult de 10 ani de la data săvârșirii unei infracțiuni, este prescris dreptul organului fiscal de a mai stabili obligații fiscale.